Scrieri timpurii

2 Esdras

Înainte să intre în oraş, sfinţii erau aranjaţi într-un pătrat perfect, cu Isus în mijloc. Avea capul şi umerii deasupra sfinţilor şi îngerilor…În timp ce Isus cerea coroanele, îngerii i le aduceau şi, cu mâna dreaptă, Isus punea coroanele pe capetele sfinţilor. (p. 287-288)

Eu, Ezra, am văzut o mare mulţime pe muntele Sionului, o mulţime pe care n-o puteai număra şi toţi Îl lăudau pe Domnul în cântec. În mijlocul lor era un tânăr înalt, mai înalt decât toţi ceilalţi, care punea pe capetele celorlalţi o coroană dar el era mult mai sus decât ei. Şi eram vrăjit.2:42,43 (RAPC)

Am văzut că dacă sfinţii aveau mâncare în faţă sau pe câmp în vreme de necaz, când sabia, foametea şi boala pustiiau ţara, aceasta le va fi luată cu violenţă şi străinii le vor culege câmpurile. ... Casele şi pământurile nu le vor mai fi sfinţilor de nici un folos în vremuri de necaz, căci atunci vor trebui să fugă din faţa mulţimilor înfuriate şi atunci posesiunile lor nu vor putea fi folosite pentru înaintarea cauzei adevărului prezent. (p. 56)

Vor fi ca nişte nebuni, nu vor cruţa pe nimeni jefuindu-i şi ucigându-i pe cei care încă se tem de Domnul. Căci le vor jefui proprietăţile şi-i vor alunga din casele lor. 16:71,72

Muntele Sionului se înălţa în faţa noastră şi pe el era un templu slăvit iar în jurul lui erau alţi şapte munţi pe care creşteau trandafiri şi crini. Şi i-am văzut pe micuţi suind sau, dacă vroiau, se foloseau de aripioare ca să zboare spre vârfurile munţilor şi să culeagă florie care nu se ofilesc niciodată. (p. 18)

Vă voi trimite ajutor, slujitorii mei, Isaia şi Ieremia. După sfatul lor, am pus deoparte şi am pregătit pentru voi 12 copaci încărcaţi cu diferite fructe şi acelaşi număr de izvoare din care curge lapte şi miere şi şapte munţi înalţi pe care cresc trandafiri şi crini; prin acestea, îi voi umple de bucurie pe copiii tăi. 2:18,19

Patriarhi şi profeţi

Paradisul pierdut

Şarpele era atunci una din cele mai înţelepte şi mai frumoase creaturi de pe pământ. Avea aripi şi, când zbura pe cer, strălucea orbitor, cu strălucirea şi culoarea aurului topit. Odihnindu-se pe ramurile încărcate ale pomului oprit şi desfătându-se el însuşi cu fructul delicios, forma o imagine care captiva atenţia şi încânta ochiul privitorului. (p. 53)

Cu gâtul strălucitor, de un aur verzui, ridicat dintre inelele sale care se întindeau printre ierburi: avea o formă plăcută şi mult mai încântătoare decât orice creatură din neamul şerpesc. (Cartea 8)

O expresie de tristeţe umbri faţa lui Adam. Părea uimit şi alarmat. (p. 56)

De cealaltă parte, ADAM, de îndată ce-a auzit greşeala fatală făcută de EVA, rămase mut de uimire în timp ce fiori reci de groază îi treceau prin vine şi i se muiau toate încheieturile. (Cartea 8)

Patriarhi şi profeţi

Cartea lui Jasher

După ce rămânea o vreme printre oameni, muncind ca să-i înveţe prin exemplu şi instrucţiuni, el [Enoh] se retrăgea pentru un timp în singurătate, înfometat şi însetat după acea cunoaştere divină pe care o poate da numai Dumnezeu. Astfel, în părtăşie cu Dumnezeu, Enoh a ajuns să reflecte din ce în ce mai mult imaginea divină. Faţa îi strălucea de o lumină sfântă, chiar lumina care străluceşte pe faţa lui Isus. Când părăsea aceste întâlniri divine, chiar şi cei fără Dumnezeu priveau cu uimire amprenta raiului pe chipul său. (p. 86)

3:20. Iar el [Enoh] a făcut acest lucru mulţi ani de zile, iar apoi se ascundea timp de şase zile şi apărea în faţa oamenilor o dată la şapte zile; apoi o dată pe lună, o dată pe an, până când toţi regii, prinţii şi fiii oamenilor îl căutau şi doreau din nou să vadă faţa lui Enoh şi să-i audă cuvântul; dar nu puteau, deoarece toţi fiii oamenilor se temeau mult de Enoh şi se temeau să se apropie de el din pricina strălucirii divine ce apărea pe chipul său; prin urmare, nimeni nu se putea uita la el, de teamă c-ar putea i pedepsit cu moartea.

Dacă cineva alegea să ia nevestele sau vitele sau orice alt lucru care aparţinea aproapelui său, nu urmărea dreptatea sau binele dar dacă se ridica deasupra aproapelui său prin raţiunea puterii sau ucigându-l, făcea asta şi se bucura de acţiunile lui violente. Le plăcea să ia viaţa animalelor. ...dar dacă era un păcat care cerea mai mult decât toate celelalte distrugerea rasei prin potop, atunci acesta era crima josnică a amestecului oamenilor cu animalele care ştergea imaginea lui Dumnezeu şi cauza confuzie pretutindeni. (Daruri spirituale, vol. 3, p. 64)

4:18. Iar judecătorii şi domnitorii lor mergeau la fetele oamenilor şi luau nevestele cu forţa de lângă soţii lor după placul lor, iar fiii oamenilor din zilele acelea luau vitele pământului, fiarele câmpului şi păsările de pe cer şi învăţau amestecul animalelor dintr-o specie cu altă specie...

În mijlocul corupţiei de pretutindeni, Metusalem, Noe şi mulţi alţii lucrau ca să ţină vie cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi se împotriveau valului de imoralitate. (p. 94)

Nu vroiau să renunţe la păcatele lor. (p. 95)

Dacă oamenii dinainte de potop ar fi crezut avertismentul şi s-ar fi pocăit de faptele lor rele, Domnul Şi-ar fi întors mânia de la ei aşa cum a făcut mai târziu cu cei din Ninive. (p. 97)

5:9. Iar Noe şi Metusalem au spus toate cuvintele Domnului fiilor oamenilor, vorbindu-le fără încetare zile în şir.
5:10.dar fiii oamenilor nu vroiau să-i asculte, nici nu plecau urechea la cuvintele lor şi se încăpăţânau.

5:11.Iar Domnul le-a dat o perioadă de o sută douăzeci de ani, spunând” Dacă se vor întoarce, atunci Dumnezeu se va căi de acest rău, ca să nu distrugă pământul.”

Dar în ziua a opta, nori negri au acoperit cerul. Au urmat răgetul tunetelor şi săgeţile fulgerelor. În curând, au început să cadă picături mari de ploaie. Lumea nu mai văzuse niciodată aşa ceva, iar oameni au fost cuprinşi de frică. (p 99)

6:11. Şi în acea zi, Domnul a făcut tot pământul să se cutremure iar soarele s-a întunecat, temeliile pământului s-au zguduit şi întregul pământ s-a mişcat cu violenţă. Fulgerele brăzdau cerul iar tunetele răgeau şi toate izvoarele din adâncuri au ţâşnit, aşa cum nu se mai văzuse până atunci; Dumnezeu a făcut acest lucru măreţ ca să-i sperie pe fiii oamenilor, ca să nu mai existe rău pe pământ.

Alţii erau îngroziţi de frică, întinzând mâinile către arcă şi implorând să fie lăsaţi înăuntru. Dar degeaba. În cele din urmă, conştiinţa lor se trezise ca să vadă că există un Dumnezeu care domneşte în cer. L-au chemat din toată inima dar El n-avea urechi pentru ei. (p 100)

6:18. Şi au strigat către Noe, spunându-i să le deschidă ca să intre în arcă – de ce să moară?
6:23. [Noe le-a răspuns:] "Acum veniţi şi-mi spuneţi asta pentru că sufletul vă e în primejdie dar acum Domnul nu vă va asculta, nici nu-şi va pleca urechea la voi azi, ca să nu vi se mai împlinească dorinţele.."

Arca masivă se scutura din toate încheieturile, bătută de vânturile nemiloase, aruncată din val în val. Ţipetele animalelor dinăuntru exprimau frica şi durerea lor. Dar arca continua să plutească în siguranţă, în mijlocul elementelor dezlănţuite. (p. 100)

28. Şi arca a plutit pe faţa apelor, zdruncinată de valuri, iar toate creaturile vii dinăuntru erau ca legumele amestecate-n ciorbă.
29. O mare frică a cuprins toate fiinţele vii din arcă, iar acesta era cât pe-aici să se rupă.

30. Iar fiinţele vii din arcă erau îngrozite, leii răgeau, boii mugeau, lupii urlau şi fiecare fiinţă vie din arcă vorbea şi se plângea pe limba ei, aşa că vocile lor ajungeau până departe....