Ideile şi modul în care sunt exprimate în
viziunile ei sunt adesea grosolane, copilăreşti şi extravagante
şi diferă material prin aceasta de scrierile ei din anii de mai târziu.
La vremea primelor viziuni avea numai şaptesprezece ani, nu citise nimic
şi avea mintea plină de ideile fanatice ale lui Miller din acel timp.
Aceste viziuni denotă mediul şi mintea ei copilărească de
la acea vreme. În prima viziune spune că a văzut "un copac cu un
trunchi pe ambele maluri ale râului, amândouă din aur pur, transparent"
(Scrieri timpurii, ediţia 1907, p. 17). Apoi: "Am văzut
două beţe lungi de care atârnau sârme de argint, iar pe sârme erau
nişte struguri minunaţi. " Imaginaţi-vă un pom de aur,
cu sârme de argint cu struguri! O idee ce nu poate ieşi decât din mintea
unui copil.
Apoi adaugă: "Toţi îngerii au un
bilet de aur pe care trebuie s-o prezinte la poarta oraşului sfânt pentru
a intra şi ieşi." (p. 39).
Fiecare sânt din milioanele de mântuiţi
neştiuţi are o coroană de aur. Ea spune: "Isus ni le-a pus
pe cap chiar cu mâinile Lui" (p. 16). Pentru ca Însuşi Isus să
facă asta pentru miriade de răscumpăraţi, e nevoie de sute
de ani. Apoi vede "o masă din argint curat, lungă de mai multe
mile şi pe care totuşi ochii noştri o puteau vedea" (p.
19). Toţi sfinţii au case de argint; în fiecare casă există
un raft de aur. Sfinţii îşi scot coroanele de aur, le pun pe raft
şi merg la lucru la câmp. (p. 18).
Vede copilaşi "folosindu-se de aripioare
ca să ajungă în vârful munţilor " (p. 19). Apoi: "Sfinţii
îşi foloseau aripile şi urcau în vârful zidului" (p. 53). Unde
sunt pasajele din scriptură pentru această
învăţătură?
Pretinde că l-a văzut de aproape pe
Satan; i-a văzut silueta, forma capului, ochii etc. Ea spune: "Avea o
siluetă mare, dar carnea îi atârna pe mâini şi pe faţă.
Uitându-mă la el, stătea cu bărbia în mâna stângă "
(p. 152).
Observaţi vederile ei extreme şi
materialiste; totul e văzut din perspectiva unui copil cu imaginaţie
şi gândire simplă; ceea ce era ea atunci. În scrierile de mai târziu,
când s-a făcut mai inteligentă şi mai citită, dispar aceste
idei grosolane. Ideile ei despre căderea lui Satan, căderea omului
şi pierderea Edenului par de parc-ar fi scoase din „Paradisul pierdut” al
lui Milton, cu siguranţă nu din Biblie.
Observaţi părerile ei referitoare la
distrugerea celor răi. Sune că unii erau consumaţi „repede”. „
Unii se consumau de mai multe zile şi câtă vreme mai exista ceva din
ei neconsumat, rămânea sentimentul suferinţei. " (p. 294; vechea
ediţie p. 154). Aşa că dacă mai rămânea doar femurul
după ce se consumau creierul şi nervii, acel os putea să
gândească, să simtă şi să înţeleagă şi
să sufere fără cap sau creier! E ceva demn de Infernul lui
Dante, sau de vechea idee medievală de tortură în focul literal. Ar
trebui ca Dumnezeu să facă o minune în fiecare individ pentru ca
să tortureze astfel oamenii.
Cât timp Dr. Kellogg era în graţiile ei,
doamna White a folosit termenii cei mai extravaganţi pentru a-l lăuda.
Iată un exemplu: Dr. Kellogg "a luat cazurile cele mai dificile în
care dacă bisturiul ar fi alunecat câtuşi de puţin, l-ar fi
costat pe pacient viaţa. Dumnezeu i-a stat alături şi mâna unui
înger era pe mâna lui, conducându-l în operaţii. " (Buletinul conferinţei
generale 1901, p. 203).
Dacă un înger putea face asta pentru Dr.
Kellogg, alţi îngeri puteau ace acelaşi lucru pentru orice medic
devotat sau chiar pentru o persoană care nu studiase niciodată
chirurgia. Aceasta e o ilustraţie a imaginaţiei ei fertile
nestăvilite din toate scrierile ei.
În 1901 l-a numit pe Dr. Kellogg "medicul
numit de Dumnezeu." Puţin mai târziu (23 iulie 1904) l-a numit
unealta diavolului şi a spus că fusese "învăţat de
stăpânul sofismelor" ("Mărturii Speciale" Seria B, p.
43).
Mai ales în anii de al început, doamna White era
în întregime ignorantă în ceea ce priveşte istoria. A făcut
multe greşeli bătătoare la ochi. Iată una despre cei doi
Irozi: Un Irod a luat parte la judecata lui Hristos, după mai mulţi
ani, alt Irod l-a ucis pe Iacov. Doamna White nu ştia acest lucru, dar a
presupus că era vorba de acelaşi Irod în ambele cazuri. Deci
iată comentariul ei inspirat: "Inima lui Irod s-a împietrit şi
mai mult; şi când a auzit că Hristos S-a înălţat nu s-a
tulburat prea mult. I-a luat viaţa lui Iacov. " etc. (Scrieri
timpurii, partea a doua, p. 54).
O notă a editorului din subsolul paginii
mărturiseşte: "Irod Antipa a luat parte la judecat lui Hristos
iar Irod Agrippa l-a ucis pe Iacov." Şi încearcă să rezolve
greşeala ei spunând: "Era acelaşi duh al lui irod, numai că
în altă persoană."
Nu ştia Domnul diferenţa dintre cei doi
Irozi? Sigur că da! A inspirat-o El pe doamna White să scrie
această afirmaţie falsă? Nu. Adevărul este că a inventat
acest lucru după cum credea ea că este. E o dovadă clară
că nu era inspirată.