Evreii şi baptiştii de ziua a
şaptea ţin Sabatul aşa cum învaţă Biblia, de la apusul
până la apusul soarelui (Lev. 23:32; Marcu 1:32). Liderul Bates i-a
făcut pe doamna White şi pe soţul ei să accepte Sabatul în
1846. Fusese căpitan pe mare şi începea ziua la 6 P.M. după
orarul de navigare. Aşa că a început Sabatul la fel. Prin el, doamna
White a ajuns să-l ţină la el până în 1855 – timp de
nouă ani.
Într-un pamflet publicat la New Bedford, Mass., în
1850, intitulat "Controversa Sabatului" paginile 80-82, liderul Bates
a scris un articol cu titlul "Începutul Sabatului." El spune: "Nu
putem fi prea specifici în acest caz; lui Dumnezeu Îi aparţin toate
momentele zilei." Aduce apoi argumente în favoarea orei 6P.M. şi
spune: "Prin urmare, după aceeaşi regulă, (şi nu prin
alta) ţinem socoteala săptămânilor şi trebuie neapărat
să începem ziua scripturistică la 6P.M." În alt pamflet
intitulat "Mesajul pecetluirii" publicat în 1849, în acelaşi
loc, spune: "Sabatul începe vineri seara, la 6P.M.; toate celelalte cifre sunt o pierdere de vreme" (p.
38).
Aşa că doamna White l-a urmat
orbeşte pe Bates şi această practică nescripturistică
timp de nouă ani. Acest lucru nu –i mulţumea pe toţi şi s-a
iscat o discuţie. Unii pledau pentru răsărit iar alţii
pentru apus. Se temeau de o ruptură. Dar influenţa lui Bates era la
conducere şi i-a făcut să accepte ora 6P.M.
În 1868, liderul U. Smith a publicat un pamflet
intitulat "Viziunile – răspunsuri la obiecţiile aduse," de 144
de pagini. La pagina 90 îl citează pe liderul White: "În două
viziuni, doamna White a văzut ceva referitor la timpul începerii
sabatului. Prima a avut loc în 1847, la Topsham, Maine. În acea viziune, i s-a
arătat că începerea Sabatului
la răsărit era greşită."
Dacă domnul i-ar fi dat aceste viziuni, cât
de natural şi de uşor ar i fost că timpul corect era apusul. De
ce să-i spună că răsăritul era greşit şi
să lase biserica în eroare mai mult de opt ani, în ceea ce priveşte
timpul corect? Răspunsul e simplu. Bates era încă la conducere
şi se opunea răsăritului, iar ea „vedea” prin ochelarii lui;
atâta tot.
În Scrieri timpurii de doamna White, ediţia
din 1882, la paginile 25-28, există un raport al aceleiaşi
viziuni de la Topsham, Maine, în 1847. Ea
spune: "Am văzut un înger venind în zbor spre mine. M-a luat repede
de la pământ şi m-a dus în cetatea sfântă. " Acolo, a fost
dusă de Isus în Locul preasfânt şi i-a arătat chivotul. Isus a
deschis chivotul şi i-a arătat Cele Zece Porunci. Ea spune: "Cea
de-a patra, Porunca Sabatului, strălucea mai mult decât celelalte. . . Am
văzut că sfântul sabat este şi va fi zidul despărţitor
dintre adevăratul Israel al lui dumnezeu şi cei necredincioşi."
Apoi, pagină după pagină, are viziuni una după alta. Merge
adesea în rai, vorbeşte familiar cu Isus şi cu îngerii. I se spune
mereu despre Sabat, cât de sfânt este şi că reprezintă pecetea
lui Dumnezeu şi că oamenii "sunt încercaţi prin problema
Sabatului" (p. 35). De ce nu i s-a spus într-una din aceste vizite că
începea Sabatul la vremea greşită, ţinând părţi din
două zile? Dar nu i s-a făcut nici măcar o aluzie.
Cum a descoperit până la urmă? Astfel: această
problemă dădea naştere la o separare între ei. Aşa că
i s-a cerut liderului J. N. Andrews, cel mai învăţat om pe care-l
aveau pe atunci, să studieze prolema şi să-şi prezinte
concluzia la conferinţa ţinută în Battle Creek, Mich., pe 16
Noiembrie 1855. A făcut asta şi a decis că apusul era timpul din
Scriptură pentru a începe Sabatul. Conferinţa a votat pentru a
accepta părerea lui şi întreaga denominaţie a trecut de la ora 6P.M.
la apus, după nouă ani de eroare în această problemă
vitală.
Acest lucru e povestit pe larg de către Smith
în "Viziunile – răspunsuri la obiecţiile aduse" paginile 88-93.
Apoi, la patru zile după ce Andrews şi conferinţa rezolvase
problema, doamna White a avut o viziune în care un înger i-a spus că
apusul era timpul corect!!! Smith spune: "După conferinţă,
pe 20 noiembrie, i s-a dat o viziune
care stabilea apusul pentru cei care nu se hotărâseră " (p. 93).
Acest lucru a supărat-o pe doamna White. Aşa că în acea viziune
i s-a plâns îngerului şi a cerut o explicaţie. Ea spune: "Am
întrebat de ce s-a întâmplat aşa că trebuie abia acum să
schimbăm ora începerii Sabatului. Îngerul a spus 'Vei înţelege, dar
nu încă, nu încă'" ("Mărturii" Vol. I., p. 116).
Asta s-a întâmplat acum vreo şaizeci de ani; doamna
White a murit; dar explicaţia promisă n-a mai fost dată.
Aşa c-o s-o dau eu acum: În viziunile ei vedea doar ceea ce-o
învăţa Bates. Când Andrews a trecut la conducere, şi-a schimbat
părerile şi a văzut exact ceea ce învăţau el şi
cei de la conferinţă. Asta-i tot şi la fel s-a întâmplat cu toate
revelaţiile ei.
Observaţi importanţa acestui eşec.
Timp de nouă ani, au început cu toţii Sabatul la 6P.M. vinerea. În
iunie la ora 6P.M. soarele mai era două ore cer când începeau Sabatul. Ţineau două ore din ziua de
vineri, două ore pe care le muncesc acum. La ora 6P.M., cu soarele
încă pe cer timp de două ore sâmbăta, mergeau la muncă – la
arat, spălat, etc. Lucrau două ore din Sabat, timpul sfânt, aşa
cum îl consideră ei acum. În decembrie era invers; lucrau două ore
vinerea după ce începea Sabatul şi ţineau două ore
sâmbăta seara după ce se termina Sabatul! Aşa că de fapt au
călcat Sabatul în fiecare săptămână timp de nouă ani
de zile. Şi toate astea în timpul
frecventelor conversaţii despre sfinţenia sacrului Sabat ale
doamnei White cu Isus şi cu îngerii! Oare nu i-a luat pe Bates şi pe
Andrews drept îngeri?