Viaţa lui Ellen White de D.M. Canright
Capitolul 22 - Concluzie
Doamna White avea multe de spus despre cele trei
mesaje din Apocalipsa 14:6-10. Ea spune că acestea erau baza mesajului
şi mişcării sale.
Susţinea că primul din ele s-a împlinit
în timpul mişcării lui William Miller, odată cu fixarea datei de
1843-4.
Timp de vreo şaizeci şi cinci de ani a
aplicat al doilea mesaj sau căderea Babilonului bisericilor protestante
şi a spus că nu putea fi aplicat bisericii romano-catolice. Dar,
aşa cum am văzut, în 1911 şi-a schimbat
învăţăturile referitoare la acest mesaj şi l-a aplicat în
mod particular bisericii romane. Dacă are dreptate în expunerea ei
posterioară, atunci s-a înşelat şi a învăţat o eroare
referitoare la al doilea mesaj aproape toată viaţa ei.
Al treilea mesaj avertizează împotriva falsei
închinări şi a primirii semnului fiarei. Aproape toată
viaţa ei, doamna White a învăţat că semnul fiarei este
ţinerea duminicii; dar după cum am văzut în capitolul precedent,
spre sfârşitul vieţii şi-a schimbat părerile referitoare la
acest lucru şi a spus că „a da duminica Domnului” e un lucru care Îi
este mereu plăcut.
Cu alte cuvinte, s-a înşelat şi a
învăţat o eroare în ceea ce priveşte toate cele trei mesaje pe
care ea şi susţinători ei le-au folosit ca bază a
mişcării lor. Dacă era greşită de la bază, cum
putem avea încredere în ea în alte probleme?
Pentru a aminti pe scurt unele din cele mai
proeminente greşeli ale ei, observaţi următoarele:
- A susţinut data fixată de William Miller la 1843-4.
- A susţinut data fixată de Căpitan Bates la 1851.
- A învăţat că nu mai era salvare pentru
păcătoşi după Oct. 22, 1844.
- A ascuns unele din viziunile şi scrierile ei de la început
şi totuşi, în 1882, a scos o carte ce pretinde că
conţine toate scrierile ei de la început.
- A prezis că Războiul civil va fi un eşec, că
naţiunea va fi ruinată şi că sclavia nu va fi
abolită.
- A caracterizat proclamările lui Lincoln pentru zile de
smerire şi rugăciune ca fiind „insulte aduse lui Iehova”.
- A învăţat o reformă a îmbrăcămintei
care-i făcea pe adepţii ei de râsul lumii şi pe care a
abandonat-o şi ea după ce a încercat s-o bage pe gâtul bisericii
timp de opt ani, ca revelaţie divină şi o datorie
religioasă.
- A scris împotriva consumului de unt şi ouă.
- A interzis consumul de carne şi a spus "Putem avea
încredere în lideri care , la mese unde e servită carne se
alătură celorlalţi şi mănâncă?" (Lake
Union Herald, Oct. 4, 1911), şi totuşi, în secret, a mâncat
carne mai mult sau mai puţin, toată viaţa ei.
- Şi-a învăţat adepţii c n-ar trebui să
aplice zeciuiala aşa cum considerau ei ci s-o aplice aşa cum
vroia ea.
A negat că a ost influenţată de scrisori şi
conversaţii în scrierea mărturiilor ei, când de apt
adevărul era chiar opusul.
- Şi-a bazat multe din mustrările ei pe rapoarte eretice
şi, contrar Scripturii, pe mărturia unui singur martor.
- A pretins că a primit o însărcinare divină pentru a
demasca păcate secrete dar a eşuat în mod mizerabil. În
numeroase cazuri, a mustrat persoana greşită şi adesea
acuza oamenii de lucruri pe care nu le făcuseră.
- S-a înşelat în viziunea ei referitoare la planete şi
numărul sateliţilor lor.
- A plagiat atât de mult că una din cărţile ei a
trebuit să ie ascunsă în întregime iar alta să ie
revizuită, cu o cheltuială de 3 000 de dolari.
- În 1905 a promis că explică greşelile şi
eşecurile ei şi a spus că Dumnezeu o va ajuta să o
facă; dar în 1906 a spus că Dumnezeu i-a zis să nu încerce
acest lucru.
- Una din cele mai rele trăsături a vieţii şi
scrierilor ei e că-L făceau întotdeauna responsabil pe Dumnezeu
pentru greşelile şi eşecurile ei.
- Cea mai gravă înşelătorie a ei şi a
adepţilor ei a fost să creadă că suferinţa pe
care i-o aducea epilepsia şi crizele de epilepsie erau revelaţii
şi viziuni de la Dumnezeu.
- Doamna White nu numai că a pretins că scrierile ei erau
"mărturia lui Isus" şi "spiritul profeţiei"
pomenit în Apoc. 12:17 şi Apoc. 19:10, dar a susţinut cu putere
că ea şi adepţii ei sunt cei 144,000din Apoc. 7:1-4 şi
Apoc. 14:5, deşi în prezent numărul membrilor lor adulţi e
în jur de 150,000.
Cea mai importantă caracteristică a
celor 144,000 descrişi în ultima carte a Scripturii e că „în gura lor
nu s-a găsit nici o viclenie”.
Viclenia înseamnă înşelătorie. Nici
o viclenie, înseamnă nici o înşelătorie. Dar, aşa cum am
arătat de atâtea ori în această carte, pretenţiile doamnei White
de a fi un profet inspirat de Dumnezeu au fost menţinute multă vreme
prin înşelătorie, atât din partea ei cât şi din partea adepţilor
şi apărătorilor ei. Prin urmare, şi ea şi ei nu
întrunesc descrierea şi caracteristica pe care inspiraţia divină
le-a acordat-o celor 144,000.
Nici un dar adevărat de la Dumnezeu,
nici un dar adevărat al Duhului n-a avut nevoie vreodată de viclenie
– înşelătorie sau feţe duble pentru a fi apărat şi
susţinut.
N-are rost să
negăm că a vrut să fie o creştină şi că
lucrările ei conţin multe lucruri bune. Îl lăsăm pe
Dumnezeu să aprecieze motivaţiile ei. Dar înaltele ei pretenţii
nu pot i apărate. Sunt dezaprobate de prea multe fapte de necontestat.