![]() ![]() ![]() Ultimele descoperiri despre Ellen White
În lume au iesit multi prooroci mincinosi. 1Ioan 4:1
"Aceste carti...vor trece testul investigatiilor" |
Susţinători
ai reformei sănătăţii înainte de Ellen White
Oare a fost într-adevăr Ellen White cu un pas înaintea timpului ei?
Contrar
legendei populare, doamna White a adus lumii
din jur puţine, poate chiar nici o reformă în domeniul
sănătăţii. Majoritatea, sau poate toate
învăţăturile ei despre sănătate, erau promovate de
alţi susţinători ai reformei sănătăţii înainte ca ea să înceapă
să le predice.
Influenţa fondatorului metodist John
Wesley
Fiind crescută în biserica metodistă, sigur
că doamna White cunoştea scrierile şi practicile fondatorului
bisericii John Wesley. Wesley credea că sănătatea şi
vindecarea erau o parte integrantă a mesajului Evangheliei. În 1746, ca
tânăr evanghelist, Wesley a studiat medicina şi a început să-i
viziteze pe cei bolnavi, prescriindu-le diferite remedii pentru problemele lor
de sănătate. Prin 1753, testa puterile curative ale
electricităţii, pe care o descria ca fiind "medicamentul cel mai
eficace în bolile nervoase de orice tip care a fost descoperit până acum."
A scris un număr de
cărţi despre reforma sănătăţii. Iată câteva
reforme ale sănătăţii pe care le practica şi le
sprijinea în anii 1700:
Pe
lângă multele cărţi şi tractate despre sănătate, Wesley
a fondat un sistem de spitale metodiste care e unul din cele mai mari sisteme
de îngrijire private din lume din ziua de azi.
Influenţa
liderului Joseph Bates
Reforma sănătăţii
era un subiect important printre pionierii adventişti, mai ales pentru
căpitanul Joseph Bates. Nu există nici o îndoială că Bates a
avut o influenţă puternică asupra soţilor White şi
asupra bisericii adventiste de la început. Bates era un susţinător al
reformei sănătăţii care pornise o cruciadă împotriva "cutiilor
de prizat şi de tutun şi a pipelor." Apoi deplângea folosirea
sau traficul de "băuturi alcoolice, de la brandy la cidru şi
bere." (The Sealing Message, p. 67-68)
Reformele sănătăţii
doamnei M.L. Shew
În
1844, cu 19 ani înainte de prima „viziune” a doamnei White de spre reformele
sănătăţii, doamna M.L. Shew publica a treia ediţie a
unei cărţi de 156 de pagini despre reforma
sănătăţii, intitulată Remedii pe bază de apă pentru femei: O lucrare populară
despre sănătate, dietă şi regimul femeilor şi
copiilor şi prevenirea şi tratarea bolilor. În această
carte, ea învaţă:
Reformele sănătăţii ale
lui Sylvester Graham
Sylvester Graham, în Învăţături
despre ştiinţa vieţii umane, (publicată în 1849) dădea
următoarele explicaţii:
(vezi
Învăţături, p. 224-286)
În continuare, Graham era
împotriva excesului marital şi a abuzului de sine (masturbarea).
Graham credea că mâncărurile stimulante incitau pasiunile sexuale.
Prin urmare, trăgea concluzia că una din cele mai bune metode pentru
a controla impulsurile sexuale era adoptarea unei diete vegetariene şi
abandonarea condimentelor, mirodeniilor, alcoolului, ceaiului şi cafelei (Învăţătură
despre castitate pentru tineri, p. 83, 144-148).
Două mese pe zi de la Dio Lewis
În anii 1850, Dio Lewis a devenit un predicator cunoscut pe plan naţional, despre subiectul reformei sănătăţii. Învăţa multe din lucrurile pe care le învăţa şi Graham, dar a adăugat reforma a doar două mese pe zi. Soţii White îl cunoşteau bine pe Dr. Lewis. În biografia doamnei White, nepotul ei Arthur face observaţia că la începutul anilor 1860...
"Review and Herald, editată de James White şi Uriah Smith, aborda câteodată subiecte legate de odihnă, aer curat, exerciţii, et. cetera, selectate din scrierile Dr. Dio Lewis. Adesea, erau incluse articole şi mustrări care descurajau consumul de tutun, ceai şi cafea." Ellen White, vol. 2, p. 73
Soţii
nu cunoşteau doar scrierile despre sănătate ale Dr. Lewis, dar
în 1871 chiar au vizitat casa acestuia din Boston şi au avut o discuţie cu el în particular (vezi scrisoarea
15, 1871 către Edson şi Emma White, Noiembrie 15, 1871, 5MR 397.1}
Reformatorul millerit Larkin Coles
Larkin B. Coles era mai
puţin cunoscut decât Graham sau Lewis. Totuşi, prezintă un
interes special pentru adventişti deoarece era un predicator-medic
millerit. Înainte de moartea sa în 1856 a scris două cărţi despre
sănătate. În aceste cărţi, recomanda aerul curat,
exerciţiile, o dietă vegetariană, nefolosirea stimulentelor,
reforma în îmbrăcăminte, puritatea sexuală şi medicamentele
naturiste. O parte din scrierile doamnei White despre reforma
sănătăţii par a fi uimitor de asemănătoare cu scrierile lui Coles.
Coles nu numai că
avertiza împotriva consumului de carne deoarece sporea înclinaţiile
animalice dar şi discuta despre legătura dintre consumul de carne
şi boli. A rămas cunoscut pentru că a tras un semnal de
alarmă (pe care-l
trăseseră şi alţi susţinători ai reformei
sănătăţii) că exista o legătură între consumul
de tutun şi carcinoame. (Frumuseţile şi deformările folosirii
tutunului, 1853, p. 142)
Ellen White şi reforma
sănătăţii
Ellen White era o "întârziată"
în reforma sănătăţii. În timp ce ea nu primise prima ei
„viziune” despre reforma sănătăţii până în 1863, mişcarea reformei
sănătăţii era la apogeu în America cam pe la începutul
anilor 1850. Predicile despre sănătate şi o viaţă
modestă străbăteau ţara, prin biserici şi săli
publice, promovând o dietă vegetariană şi avertizând împotriva
alcoolului, tutunului şi corsetelor. Cu un deceniu înainte ca doamna White să primească "viziunea"
despre reforma sănătăţii, toţi principalii adepţi
ai învăţăturilor ei despre sănătate erau
învăţaţi de către creştini non-adventişti
cunoscuţi la nivel naţional pentru campania lor de promovare a
sănătăţii.
Prima ei încercare de reformă a
sănătăţii
Prima
încercare a doamnei White de a introduce reforma sănătăţii
a fost scrierea unei cărţi intitulate Apel către mame,
publicată în 1864. Ca şi în cazul eforturilor lui Sylvester Graham cu
două decenii înainte, doamna White a decis că membrii bisericii ei
trebuiau să fie avertizaţi de pericolele care ameninţau
sănătatea prin masturbare. Pe prima pagină,
avertizează prin numărul uimitor de morţi cauzate de masturbare.:
Aţi observat nivelul uimitor al
mortalităţii din rândul tinerilor? (Apel, p. 5)
Conform
doamnei White, masturbarea nu numai că provoacă moartea şi o întreagă
gamă de suferinţe fizice dar cauzează şi probleme de
sănătate mintală:
Adesea, mintea ajunge o ruină şi se instalează
nebunia. (Apel, p. 27)
Nu e nevoie să mai spunem, Apel către mame nu mai este disponibilă în forma tipărită. La fel ca şi în cazul multor alte scrieri ale şi viziuni ei care s-au dovedit a fi incorecte, această carte a dispărut pur şi simplu din raza publică de acces. (dacă vreţi să aflaţi mai multe lucruri despre ceea ce a scris doamna White în această carte şi alte scrieri timpurii despre sănătate, apăsaţi aici.)
Încercări ulterioare
În vreme ce în arena
reformei sănătăţii n-a ajuns să aibă
niciodată faima proorociţei Mary Baker Eddy—a cărei primă
carte Ştiinţă şi sănătate, publicată în 1875, s-a vândut în jur
de 10 milioane de exemplare—eforturile ulterioare ale doamnei White –au dovedit
mai pline de succes. Cu ajutorul personalului ei format din scriitori şi
editori profesionişti, a reuşit să scoată o carte despre
reforma sănătăţii mult mai bună care e
disponibilă şi în ziua de azi: Lucrarea de vindecare.
Poate că doamna White a avut ocazia să citească cartea doamnei Eddy:
Mary Baker Eddy, Ştiinţă şi
sănătate, 1875 |
Ellen G. White |
Rugăciunea nu poate schimba Ştiinţa existenţei dar
tinde să ne armonizeze cu ea. (p. 1) |
Rugăciunea nu trebuie
să producă nici o schimbare în Dumnezeu; trebuie să ne
armonizeze pe noi cu Dumnezeu. (Christ's Object Lessons, p. 143, 1900)
|
...ne va modela şi ne va şlefui în persoane noi, până
când ne vom trezi în asemănarea Lui. (p. 4) |
Apoi, El ne va modela şi şlefui după asemănarea
divină... (Semnele timpurilor, 3/11/1903) |
Imperfecţiunile şi necurăţia lor simţeau mustrarea
permanentă a perfecţiunii şi purităţii Sale. (p. 52)
|
Prezenţa Lui era o mustrare pentru toate lucrurile
neadevărate şi josnice. În lumina purităţii Lui, oamenii
se vedeau necuraţi... (Educaţie, p. 79, 1903. |
Surse pentru materialele de mai sus: